Daea: În perspectiva 2018 vom avea opt centre de colectare legume-fructe

Ministerul Agriculturii a demarat un program pentru stimularea construirii a unor centre de colectare legume-fructe, investiții private, urmând ca, după ce va fi aprobat Fondul Superan de Investiții, statul să subvenționeze cu 49% costurile acestora, a anunțat Petre Daea.

”Concret, lăsați-mă să vă spun. Există acest program de colectare, care vizează în perspectiva 2018 opt centre de colectare legume-fructe, cum de altminteri și opt centre de colectare a lânii, știindu-se ce probleme au producătorii de legume-fructe și ce probleme au crescătorii de ovine. (…) Avem deja în Colibași în construcție datorită faptului că am străduit să se facă o cooperativă în Colibași, într-un bazin legumicol foarte puternic, avem în construcție un centru de preluare și depozitare a legumelor, care va intra în circuit anul viitor, în așa fel încât producătorii, fermierii, cei care cultivă, produc și care doresc să comercializeze aceste legume să aibă unde să le pregătească, să aibă unde depoziteze, în așa fel încât să nu piardă producția și să câștige ceea ce vinde și cât trebuie pentru fiecare în parte”, a declarat Petre Daea.

El a mai spus că investitorii privați sunt cei care vor construi și administra aceste depozite.

”Noi am creat acest program de stimulare a producției de tomate, în așa fel încât ei să câștige. Câștigând banii din tomate îi investesc (…) Ei sunt acum stimulați în a face depozite și a se organiza, în așa fel încât câștigul să fie cât mai mare în anii următori”, a adăugat ministrul Agriculturii.

El a mai spus că producătorii de legume fructe vor fi stimulați și financiar, prin FSDI.

”Le facem împreună cu ei. Rămân în administrarea lor, în așa fel să aibă capacitatea de depozitare, de prelucrare, de sortare, de livrare, de împachetare… Să pregătească legumele cum se cuvine. În procent de 49% vor veni banii de la FSDI și 51% cu producția pe care o fac fermierii respectivi”, a explicat Daea.

Dacă nu va fi aprobat Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, el a spus că va găsi soluții.

”Găsim soluții, cum a găsit și anul acesta.Găsesc soluții pentru a rezolva problemele agriculturii țării românești. Le caut în fiecare zi și le și găsesc și o să le și vedeți. Am făcut depozite deja, facem în continuare”, a mai spus Petre Daea.

ARTICOLE SIMILARE