Deputatul PSD Florin Iordache a precizat, miercuri noaptea, după aproximativ 11 ore de dezbateri la propunerile de modificare a Statutului magistraţilor, că s-a asistat mai mult la un „scandal” decât la dezbateri, el acuzând opoziţia că nu a respectat Regulamentul.
„E păcat că au degenerat lucrările azi şi de fapt nu a fost nicio dezbatere pentru că a fost mai mult un scandal. Dacă în Parlament nu avem o dezbatere, dacă în Parlament nu putem modifica legile, atunci unde?”, a spus Iordache, la finalul dezbaterilor şi votului pe articole a modificărilor.
El a spus că nu i s-a părut normal modul în care s-au desfăşurat lucrările în prima parte a şedinţei.
„Cât timp avem nişte reguli, cât timp prin vot la începutul şedinţei s-au stabilit anumite proceduri, eu cred că – vrem sau nu vrem – trebuie să respectăm acele reguli. Dacă avem nişte reguli stabilite clar prin Regulament, cred şi puterea şi opoziţia trebuie să le respectăm”, a spus Iordache.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri seara, noua formă a Statutului magistraților, la capătul a 11 ore de dezbateri aprinse. Deputații majorității parlamentare au respins toate amendamentele opoziției, singurule amendamente admise fiind cele care se referă la răspunderea magistraților în cazul erorilor judiciare.
Textul primului amendament adoptat cu 100 de voturi „pentru”, 20 de voturi „împotrivă” şi 3 abţineri, este următorul: „După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin (6), statul se îndreaptă cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credință sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.
Amendamentul adoptat modifică articolul 96, alineatul 7, din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care în acest moment are următorul cuprins: „După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.
Un alt amendament adoptat prevede că „pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice”.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Gabriel Vlase (PSD), a anunțat că data votului final asupra acestui proiect, precum și a proiectului de modificare a Legii ANI, va fi stabilită în următoarea ședință a Biroului Permanent.