Institutul Cultural Român din New York, în colaborare cu Biserica românească „Sf. Maria” (Queens, NY), organizează, joi, evenimentul „Tradițiile românești de Crăciun”.
Prezentat de un grup de aproximativ 30 de copii, îmbrăcați în costume tradiționale românești, de la școala duminicală care funcționează pe lângă Biserica românească „Sf. Maria”, coordonați de profesoara Simina Bărbos și de Pr. Chesarie Bertea, programul artistic va cuprinde:
– recital de muzică de cameră: surorile Alexandra și Gabriela Ghile, și Daniela Leric vor cânta la pian, iar Maria Bărbos, la clarinet; repertoriul include, în ordinea interpretării, piese de: Mozart, Terzibaschitsch, Dunayevsky, Bach, Schumann, Burgmüller, Vivaldi, Beethoven, John Francis Wade;
– recital de colinde românești și de poezii dedicate Crăciunului: „Am pornit cu colindatul”, „Afară ninge liniștit”, „Noapte sfântă”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „S-a născut Mesia”, „Nașterea Domnului”, „Moș Crăciun”, „O, ce veste minunată!”, „Moș Crăciun cu plete dalbe „;
– expoziție de icoane pe sticlă și desene pe tema „Nașterea Domnului”, realizate de copii.