Reprezentanții Gărzii de Coastă au anunțat că sâmbătă „polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu o echipă de scafandri din cadrul Gărzii și două mijloace de mobilitate navală, au desfășurat activități în vederea identificării epavei unei ambarcațiuni”. Echipa de scafandri a Gărzii de Coastă a acționat sub coordonarea CCC SCOMAR, localizând și identificând epava pescadorului Sea Shark 1, la o distanță de aproximativ 10 kilometri est de Chituc. În cauză, sub coordonarea procurorului de caz, sunt derulate cercetări cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă și distrugere sau avarierea unei nave. În perioada următoare vor fi desfășurate activități pentru identificarea cauzelor care au dus la scufundarea pescadorului și recuperarea corpurilor neînsuflețite ale membrilor de echipaj. Un pescador a fost dat dispărut luni dimineața în Marea Neagră. Conform ISU Constanța, în ambarcațiune ar fi fost cinci persoane. Conform pompierilor din Constanța, pe mal, în zona Gura Portiței, a fost găsită o persoană decedată. Aceasta făcea parte din echipajul pescadorului. Ulterior, alte două persoane decedate au fost găsite la mal, una tot în zona Gura Portiței, iar cealaltă în zona Vadu. Și acestea făceau parte din echipajul pescadorului. (sursa: Mediafax)
A fost găsită epava pescadorului
- Actualitate
TRIMITE
CELE MAI CITITE
ARTICOLE SIMILARE
Se schimbă România sau doar ni se vinde aceeași iluzie?
Politica în Afaceri
INTERIO 2026: Spațiul care vinde: Cum alegi mobilierul corect
Știința Educației
captions_2c3c9b
Știri VIDEO
INTERIO 2026: Din spatele hotelului: Ce face diferența în HoReCa
Știința Educației
INTERIO 2026: Din spatele hotelului: Ce face diferența în HoReCa
Știința Educației
INTERIO 2026: Spațiul care vinde: Cum alegi mobilierul corect
Știința Educației
INTERIO 2026 | Marin Andrei, Vario Door
Politica în Afaceri
























