Ministerul Afacerilor Intere își deschide centrele de vaccinare anti-COVID pentru populația generală. Începând de miercuri, persoanele care au peste 18 ani pot merge să se imunizeze, fără programare, la oricare dintre cele 11 centre ale MAI. Începând de miercuri în centrele de vaccinare anti-COVID deschise în unitățile medicale ale ministerului, pe lângă angajații MAI, se va putea vaccina orice persoană cu vârsta de peste 18 ani, în limita dozelor de vaccin disponibile. Cei interesați se pot prezenta, fără programare, la oricare din cele 11 centre de vaccinare ale MAI în intervalul orar 8:00– 16:00, având asupra lor actul de identitate. Pentru cele 11 centre de vaccinare sunt alocate câte 60 de doze de vaccin Pfizer. În situația în care după vaccinarea angajaților MAI programați pentru ziua respectivă, numărul de persoane care doresc să se vaccineze va fi mai mare decât numărul de doze disponibile, acestea vor fi îndrumate să revină în ziua următoare. „Patru dintre cele 11 centre de vaccinare funcționează în București și jud. Bihor (Spitalul de Urgență ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, Centrul Medical de Diagnostic și Tratamentu Ambulatoriu ”Dr Nicolae Kretuzlescu”, Spitalul Clinic „Avram Iancu” din Oradea, Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu din Oradea), un centru de vaccinare este amenajat în Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești, iar celelalte în Centrele Medicale Județene ale MAI din Hunedoara, Timiș, Constanța, Tulcea, Galați, Neamț”, transmit reprezentanții MAI. (sursa: Mediafax)
Vaccinare la liber
- Actualitate
TRIMITE
CELE MAI CITITE
ARTICOLE SIMILARE
România are „cămătari cu acte în regulă”?
Știri VIDEO
Toți vor să își deschidă o cafenea
Știri VIDEO
O idee nu valorează nimic
Știri VIDEO
Poți construi o aplicație fără echipă mare?
Știri VIDEO
Guvernul distruge fondurile europene!
Știri VIDEO
Următorii 5 ani nu vor ierta pe nimeni.
Știri VIDEO
2026 poate fi anul în care se rescriu averi
Știri VIDEO
EMPATIE LA ȚĂRM: Iacob Andreea, expozant în cadrul evenimentului
Politica în Afaceri
EMPATIE LA ȚĂRM: Alma Laura Parasca, expozant în cadrul evenimentului
Politica în Afaceri
La Campus nu sunt parcări, dar sunt amenzi.
Știri VIDEO
EMPATIE LA ȚĂRM: Irina Manu, expozant în cadrul evenimentului
Politica în Afaceri
EMPATIE LA ȚĂRM: Ali hakan, expozant în cadrul evenimentului
Politica în Afaceri
























