Euro, usturoiul chinezesc și inflația

Anul acesta, inflaţia din Europa va fi condimentată din plin de banalul usturoi care, dacă este adus din China, va fi cu până la 40% mai scump, scrie Ziarul Financiar. Lipsa de muncitori la câmp, probleme în lanţul de aprovizionare, renumele usturoiului de aliment care omoară microbii şi întăreşte sistemul imunitar – şi de aici o cerere record – sunt factori care duc la creşterea preţurilor de import, după cum explică un producător chinez pentru platform media de profil Fresh Plaza. De altfel, multe importuri din China riscă să devină mai scumpe, adăugându-se presiunilor inflaţioniste din zona euro şi estul noneuro al Uniunii Europene şi din toată lumea. Una din cauzele creşterii preţurilor este ceea ce este considerat a fi un nou superciclu al materiilor prime, ale căror cotaţii cresc, în unele cazuri atingând niveluri record. O altă cauză sunt costurile mai mari de transport. Guvernul chinez, deşi asigură că presiunile inflaţioniste sunt controlabile, încearcă să contracareze creşterea preţurilor materiilor prime cu o retorică mai dură şi ameninţări la adresa speculatorilor de pe pieţe, cărora le-a declarat „toleranţă zero“. Însă banca americană Goldman Sachs a avertizat că Beijingul şi-a pierdut puterea de a influenţa piaţa pe partea de preţ. Goldman este una din băncile de investiţii mari care au prezis un boom al materiilor prime şi şi-au sfătuit clienţii să intre pe această piaţă şi să cumpere. În Europa, şefa Băncii Centrale Europene Christine Lagarde a explicat şi ea în repetate rânduri că actuala accelerare a inflaţiei se datorează unor factori temporari. Isabel Schnabel, membră a boardului executiv al BCE din partea Germaniei, o ţară inflaţiofobă, a explicat şi ea într-un interviu recent pentru Reuters că în scenariul său de bază, banca centrală a zonei euro presupune că preţurile mai mari ale materiilor prime sunt trecătoare. Însă ea a adăugat şi o doză mare de nesiguranţă. Întrebată fiind cum vor afecta perspectiva de inflaţiei scumpirile recente ale materiilor prime, Schnabel a răspuns: „Presupunem că aceşti factori pe care-i vedem astăzi sunt trecători. Dar nu putem fi siguri.“ „Este util să distingem două tipuri de factori. Pe de o parte, există factori tehnici, cum ar fi efectele de bază. Pe acestea le înţelegem bine. O mare parte a volatilităţii inflaţiei din acest an va fi determinată de aceşti factori. Este perfect clar că trebuie să analizăm aceste efecte temporare, iar acest lucru trebuie explicat publicului“, a continuat ea. Celălalt factor se referă la modul în care cererea şi oferta vor interacţiona atunci când economia se redeschide. Este mult mai greu de evaluat cât de persistente vor fi aceste efecte, spune Schnabel. În prezent, cererea creşte în timp ce oferta este afectată de blocaje şi întreruperi pe lanţul de aprovizionare. Acest lucru are implicaţii. Vedem că termenele de livrare au crescut destul de substanţial, raportul comenzilor faţă de stocuri a crescut şi inflaţia preţurilor de producător a accelerat. Întrebarea este ce va însemna acest lucru pentru preţurile de consum. Înainte de pandemie, factorii care duceau la creşterea costurilor erau adesea absorbiţi de marjele de profit. (sursa: Mediafax)

TRIMITE

CELE MAI CITITE

ARTICOLE SIMILARE