Începe evaluarea naționalâ

Peste 12.000 de elevi s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională 2021 în București. Examenele încep pe 22 iunie cu proba la Limba şi literatura română. Problemele din timpul examenelor pot fi sesizate la TelVerde.

– Toate persoanele vor purta mască
– Nu se măsoară temperature
– Accesul în unitatea de învățământ este organizat astfel încât să fie asigurată o distanță minimă de 1 m între oricare 2 persoane
– În sala de examen se asigură distanța de minim 1 m între candidați

– Se asigură dezinfectarea suprafețelor, aerisirea spațiilor
– Parcursul prin curtea școlii până la intrarea în unitate se va realiza pe un traseu bine delimitat si semnalizat, respectând normele de distanțare fizică
– La intrarea în unitate sunt asigurate materiale și echipamente de protecție: covorașe dezinfectante, măști, substanțe dezinfectante pentru mâini
– Intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare sunt semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat Informații esențiale în ceea ce privește desfășurarea probelor de examen:

– Intrarea elevilor în sala de examen se face până în ora 8.30
– Depozitarea bagajelor se face în sala special destinată, monitorizată audio-video
– Toate sălile în care se desfășoară activități specifice Evaluării Naționale vor fi supravegheate audio-video și vor avea pe ușă anunțul privind monitorizarea
– Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din unitatea/unitățile de învățământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul
– Se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul
– Încălcarea regulilor menționate va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi sunt eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale interzise/ciorne/foi din lucrările scrise

– Candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă
– Înainte de începerea probei de Limba și literatura română, candidații vor primi, cu semnătură, codul unic de identificare, pe care îl vor folosi, pentru a afla, după afișare, rezultatele obținute
– În intervalul 9,00-9,15, elevii vor completa colțul secretizat și apoi va începe derularea timpului propriu-zis pentru rezolvarea subiectelor ( 120 minute / 180 de minute pentru cazurile speciale)
– În situații excepționale, la cererea candidatului, cu încadrarea in timpul de 120/180 min, acesta poate primi altă broșură (iar broșura inițială se anulează)
– Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor, pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră de la distribuirea subiectelor în săli

Informații esențiale în ceea ce privește desfășurarea probei de Limba și literatura română (marți, 22 iunie 2021):

– un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect
– un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect
– sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră
– în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei, nu se consideră semn particular delimitarea propozițiilor în frază.

Pentru semnalarea problemelor ce pot să apară în desfășurarea examenului, în zilele desfășurării probelor, funcționează TELVERDE ISMB – 0800816021. Programul este 8.00-16.00 de marți până joi și 8.00-14.00 vineri

Pentru sesizarea unor posibile disfuncționalități/nereguli identificate la examenul de Evaluare Națională, Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați TELVERDE- 0800801100, în perioada 22-25 iunie, în intervalul orar 8.00 -16.00.

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE