Districtul militar Sud a desfăşurat exerciţii în regiunea Krasnodar vizând apărarea instalaţiilor Flotei Mării Negre cu lansări electronice de rachete ale sistemului antiaerian S-400 Triumf, a declarat marţi serviciul de presă al flotei, citat de agenţia de presă Interfax și de Agerpres. Exerciţiile au avut loc pe fondul manevrelor Sea Breeze din Marea Neagră la care participă nave din ţări NATO şi state partenere, notează agenţia de presă rusă. „În cursul unui exerciţiu tactic special, militari ai unor unităţi de apărare antiaeriană din cadrul Districtului militar Sud, dislocate în regiunea Krasnodar, au efectuat aplicaţii pentru respingerea unui atac masiv cu rachete din partea unui inamic imaginar”, a specificat Flota rusă din Marea Neagră. Aproximativ 100 de militari şi mai mult de 30 de echipamente au participat la acest exerciţiu, conform sursei citate. Anterior, zece avioane ruseşti din cadrul Flotei din Marea Neagră au efectuat zboruri de antrenament în zonă, unde în prezent au loc exerciţiile internaţionale Sea Breeze, cele mai ample în ultimii 20 de ani, cu participarea a peste 30 de ţări, între care SUA şi Ucraina, potrivit agenţiei de presă Unian.
Rușii se antrenează sub nasul NATO
- Internațional
TRIMITE
CELE MAI CITITE
ARTICOLE SIMILARE
SUPERLIGA: Farul obține un punct la Cluj cu Universitatea!
Actualitate, Sport
SUPERLIGA: Victorie Importantă pentru Farul cu „CS U” Craiova!
Actualitate, Sport
Incidentul de la piscina hotelului Belvedere Olimp, un SEMNAL GRAV DE ALARMA
Actualitate, Economie
UNTOLD 2024: Artiști noi care vor performa pe cele opt scene ale festivalului
Divertisment, Internațional
Artiştii şi DJ-ii care vor performa pe cele opt scene de la UNTOLD includ,…
Divertisment, Internațional
La UNTOLD 2024, statul la coadă pentru a obține brățara devine istorie! Află cum…
Divertisment, Internațional
Cum arată lineup-ul UNTOLD 2024 până acum? Află data de început a festivalului de…
Divertisment, Internațional
Louis Tomlinson și Tom Grennan vor debuta la festivalul UNTOLD! Lineup-ul UNTOLD 2024 include,…
Divertisment, Internațional