Președintele Klaus Iohannis a fost intens criticat fiindcă n-a convocat CSAT încă din primele ore sau zile după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan. În realitate, e posibil ca și data de 25 august să fi fost prea devreme.
După reuniunea CSAT am aflat că România va trimite cel mult 200 de militari în Afganistan, pentru cel mult șase luni, pentru evacuarea și relocarea afganilor care au colaborat cu armata română și cu celelalte forțe ale fostei coaliții internaționale. Pentru prima oară însă în istoria recentă, am avut de-a face cu o condiționare explicită: ministrul de interne Lucian Bode a spus că România va primi numai refugiați afgani verificați de structurile de securitate ale statului (ca fiind compatibili cu valorile europene adică). România ar avea acum șase centre de primire cu 1.100 de locuri, din care libere sunt mai puțin de 800 și unde Bode a spus că vor fi găzduiți numai „colaboratori ai structurilor noastre, persoane aflate în risc iminent – jurnaliști, magistrați, studenți care beneficiază de burse în România și în general persoane aflate într-un pericol iminent în Afganistan”.
Desigur, nici CSAT, nici vreun oficial român nu au avansat vreo cotă de refugiați ce ar urma să fie relocați. Nici nu ar fi avut de ce, întrucât România n-are niciun interes să facă promisiuni înainte ca UE să decidă ceva pe această temă. Dacă după 2015, în primul mare val de migrație, exista zăhărelul admiterii în spațiul Schengen, care putea stimula România să pluseze în privința cotelor de refugiați, acum nu mai există niciun astfel de stimulent, cu excepția promisiunii generice a Ursulei von der Leyen de a da niște bani în plus țărilor europene ce primesc afgani. Dimpotrivă, judecând după materialele din presa străină despre noua rută de sosire în UE a migranților afgani, care ar prefera Balcanii de Vest și România pentru tranzit, meritul nostru pare să fi devenit acum exact unul invers, de a stăvili avântul migranților.
Președintele francez Macron a fost primul care a cerut ca UE să facă un plan comun pentru a preveni un val migrator din Afganistan. De asta a și subliniat același ministru Bode că România a oprit până acum 47.000 de migranți care încercau să treacă spre Occident și că e pregătită de viitorul val.
Abia marți, 31 august, a avut loc prima reuniune a miniștrilor de interne din UE pe tema relocării refugiaților din Afganistan.
După reuniunea de marți vor urma încă două, cea a miniștrilor apărării, care se întâlnesc în Slovenia în perioada 1-2 septembrie, și cea a miniștrilor de externe, care se întâlnesc în Slovacia. Atât din relatările de până acum ale presei externe, cât și din promisiunile oficialilor europeni se vede clar că primirea afganilor nu e o chestiune ușor de abordat. Luna trecută, comisarul pentru afaceri interne al UE, Ylva Johansson, ținuse un discurs la Forumul european pentru Relocare, propunând ca țările UE să preia 30.000 de refugiați din diverse țări afectate de conflicte, pentru care spunea că se luptă să obțină o finanțare de 300 de milioane de euro. După dezastrul din Afganistan, aceeași Ylva Johansson a cerut țărilor europene să-și majoreze cotele de preluare a migranților, ca să-i ajute în special pe „jurnaliștii, membrii ONG-urilor și militanții pentru drepturile omului din Afganistan, ca și pe cei aflați în cel mai mare pericol, mai ales femeile”.
Spre deosebire de 2015, situația este însă acum complicată pentru UE de cel puțin doi factori noi. Primul este legat de reacția de respingere la nivelul guvernelor din unele țări care în primul val au primit prea mulți migranți. EU Observer a relatat că Grecia a instalat deja un gard de 40 de kilometri și aparatură de supraveghere la frontiera cu Turcia, iar ministrul grec pentru protecția cetățenilor, Michalis Chrisochioidis, a declarat că „granițele noastre vor rămâne inviolabile”.
Premierul Austriei, Sebastian Kurz, a anunțat că țara sa nu mai poate lua afgani, pentru că deja a primit după 2015 peste 40.000 de refugiați afgani, fiind a doua țară din UE după Germania la acest capitol. Cât privește Slovacia, după ce guvernul de acolo a evacuat din Afganistan 16 slovaci și 10 afgani, unul din partidele de la guvernare a anunțat că se opune ferm ca țara să ia și alți afgani în afară de cei 10, „pentru că ei nu pot fi integrați și trebuie ajutați în mediul lor, în țările vecine cu ei, unde au aceeași religie”.
Al doilea factor este conflictul cu Belarus, temerea cea mai mare fiind că Aleksandr Lukașenko vrea să urmeze exemplul de șantaj al lui Gaddafi din Libia sau Erdogan din Turcia și să inunde UE cu migranți. Marija Golubeva, ministra de interne din Lituania, a publicat marți în Politico un articol de opinie unde atrage atenția că din iulie încoace, mii de refugiați veniți din Irak și alte țări au sosit cu avioanele la Minsk și de acolo au fost escortați spre Letonia, Lituania și Polonia, de unde vor să plece mai departe spre Germania sau Suedia în virtutea unor promisiuni despre care Golubeva susține că le-au fost făcute de regimul de la Minsk spre a-i împinge la drum.
Premierii din cele trei țări baltice și din Polonia au și emis o declarație comună în care au calificat acest influx de refugiați drept act de război hibrid, organizat de Belarus cu scopul de a copleși sistemele naționale de recepție și de azil pentru migranți, respectiv de a destabiliza țările vecine și întreaga UE.
Cei patru premieri au cerut ajutorul UE și al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați, spre a stopa valul „migrației ilegale”: atât declarația celor patru premieri, cât și textul ministrei lituaniene folosesc această expresie, până acum interzisă de normele corectitudinii politice impuse de ONG-urile și instituțiile care se ocupă cu facilitarea migrației spre Europa.
Mai mult însă, și textul declarației de la reuniunea miniștrilor de interne ai UE folosește expresia interzisă, și încă de patru ori, deși unii miniștri au cerut să fie folosită măcar expresia „migrație neregulată”, ca să se evite conotația de infracțiune. A fost respins și un apel al Amnesty International ca UE să aplice o directivă din 2001, niciodată folosită până acum, care prevede ca Uniunea să poată acorda rapid protecție unor categorii de refugiați fără a cere acordul tuturor țărilor membre. Aceasta este situația deci până în momentul de față: incertă, cu posibilitatea de a evolua în orice direcție, inclusiv spre îngroparea temei prin preluarea doar a unui număr simbolic de afgani aleși pe sprânceană.
Mult mai interesant pare să fie pentru liderii UE să profite de situația din Afganistan ca să poată bifa un pas înainte în emanciparea militară a Europei de sub tutela SUA și a NATO. În această lumină trebuie privită intenția de formare a unei forțe europene de intervenție de circa 50.000 de militari, despre care vor vorbi în zilele următoare miniștrii apărării ai UE, ca și pregătirile pentru ambițiosul proiect de securitate și apărare comună denumit Strategic Compass, a cărui fază de proiect ar trebui să fie gata în toamnă, urmând ca în martie 2022, în epoca președinției franceze a UE, să fie prezentat oficial. Sigur că până acum a tot plouat cu promisiuni și acronime pe tema viitoarei armate comune europene: am avut CARD (evaluarea anuală a capacității comune de apărare), PESCO (cooperarea structurată permamentă) sau EDF (fondul european pentru apărare), dar acum analiștii militari ai UE ne asigură că Strategic Compass va fi altceva, pentru că instrumentele de mai sus au nevoie de un orizont strategic ca să poată funcționa, orizont care până acum lipsea.
Până atunci, rămâne interesant de văzut felul cum se va reflecta la nivel electoral primirea refugiaților. Săptămâna trecută, la Harskamp, un sat cu 3.500 de locuitori din Olanda, a avut loc un protest contra debarcării în zonă a 800 de refugiați afgani aduși de guvernul lui Mark Rutte. Manifestanții, majoritatea tineri, erau furioși pentru că guvernul nu i-a consultat înainte de a aduce refugiații, despre care susțineau că sunt prea mulți raportat la populația satului lor.
Incidentul a fost remarcat doar de site-urile de propagandă care se bucură de fiecare dată când niște migranți comit infracțiuni, căci în Olanda au fost deja alegeri și guvernul e stabil. Nici în Germania, unde sunt alegeri în septembrie, nu se anunță cine știe ce surprize în privința politicii de imigrație, indiferent care din partidele mari va câștiga.
Bătaia peștelui va fi însă în Franța, unde sunt alegeri prezidențiale la anul și unde imigrația tinde să devină principala temă de dispută între Macron și Marine Le Pen, cei doi candidați pe care sondajele îi arată acum cu șanse fix egale.
(sursa: Mediafax)
