Deputatul PSD Marius Budăi îl critică pe premierul Florin Cîțu pentru niveul la care a ajuns inflația, respectiv 5%: „Domnule Cîțu, dar benzină beți? Nu de alta, dar și asta s-a făcut 6 lei”.
„Domnule Cîțu, dar benzină beți? Nu de alta, dar și asta s-a făcut 6 lei! Când era senator PNL Cîțu zbiera zilnic, ca din gură de șarpe, că sub PSD crește inflația, iar social-democrații îndatorează viitorul țării. Toate acestea în condițiile în care creșteau alocații, salarii și pensii, iar datoria publică era sub 35% din PIB (astăzi este peste 50% din PIB). De când e Cîțu la Guvern inflația a ajuns la 5%, iar țara e mai datoare ca niciodată în istoria sa recentă. În schimb, veniturile românilor sunt înghețate, iar prețurile cresc fulminant”, scrie pe Facebook Marius Budăi.
Poziția deputatului PSD vine ca urmare a faptului că premierul Florin Cîțu a spus marți nu știe cât costă pâinea.
„Nu pot să spun. Nu mănânc pâine. Încerc să nu mănânc pâine”, a răspus Florin Cîțu, marți, întrebat marți care este prețul unei franzele sau al unui litru de ulei.
(sursa: Mediafax)