Circulația este blocată duminică dimineață pe Autostrada Soarelui București-Constanța din cauza unei mașini care a luat foc. Traficul nu se poate desfășura pe sensul către litoral.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că pe A2 București-Constanța, la kilometrul 205, pe sensul către litoral, traficul este blocat din cauza unui autoturism care a luat foc.
Nu au fost victime, precizează reprezentanții centrului.
Autoritățile estimează că traficul va fi deblocat în scurt timp.
(sursa: Mediafax)