Tsitsipas refuză vaccinul anti-COVID până în „al 12-lea ceas”

Stefanos Tsitsipas a declarat că, momentan, nu se va vaccina împotriva COVID-19 și se menţine ferm pe poziţii cât timp nu este obligat să se vaccineze pentru a concura la turneele de tenis. El admite, totuşi, că la un moment dat va trebui să se vaccineze: „Sunt destul de sigur”, spune el.

Numărul trei mondial, Stefanos Tsitsipas, a declarat că nu se va vaccina anti-COVID dacă acest lucru nu va deveni obligatoriu pentru a putea concura la turneele de tenis, scrie ekathimerini.com.

Deşi reprezentanţii turneului ATP masculin au încurajat public jucătorii să se vaccineze, grecul în vârstă de 23 de ani se numără printre cei care încă mai au reţineri.

„Nimeni nu mi-a spus nimic. Nimeni nu a făcut vaccinarea obligatorie”, le-a explicat el reporterilor.

„La un moment dat va trebui (să mă vaccinez – n.r.), sunt destul de sigur, dar până acum nu a fost obligatoriu pentru a putea concura, aşa că nu, nu am făcut-o”, a adăugat Tsitsipas.

În luna iunie a ajuns până în finala French Open, dar a suferit o eliminare şocantă în prima rundă de la Wimbledon, unde le-a spus reporterilor că i se pare dificil să trăiască şi să concureze în „bula” COVID-19.

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE