Ursula von der Leyen a ținut un discurs amplu, în care au fost prezentate priorităţile UE pentru anul viitor. Președintele Comisiei Europene a enumerat şi obiective ambiţioase, inclusiv independenţa tehnologică pentru UE, dar a avertizat că „anul viitor va fi un test”.
Ritmul vaccinării împotriva COVID-19 trebuie accelerat pentru a preveni „o pandemie a celor nevaccinaţi”, a declarat miercuri Ursula von der Leyer în discursul anual despre starea Uniunii Europene.
Al doilea său discurs privind starea Uniunii Europeane de când a preluat mandatul de preşedinte al Comisiei Europene vine după o perioadă care a testat rezistenţa blocului comunitar care a fost încercat de pandemia de coronavirus, o recesiune economică accentuată, tensiuni asupra Brexitului şi problemele cu privire la statului de drept din ţările est-europene.
Într-un discurs amplu, care stabilea priorităţile blocului pentru anul viitor, Ursula von der Leyen a enumerat obiective ambiţioase, inclusiv independenţa tehnologică pentru UE, dar a avertizat că „anul viitor va fi un test”.
La sfârşitul lunii august, 70% din populaţia adultă din UE fusese complet vaccinată împotriva COVID-19. Acest lucru a marcat o etapă importantă după un început lent, dar cifra machează discrepanţele mari între unele state care au vaccinat peste 90% din populaţia adultă şi altele, la care se încadrează şi România, unde vaccinarea se menţine cu mult sub 50%.
„Să facem tot posibilul ca acest lucru să nu se trasforme într-o pandemie a celor nevaccinaţi”, le-a spus ea parlamentarilor UE din Strasbourg, Franţa.
Liderul CE a pus abordarea schimbărilor climatice în capul agendei sale, cu obiectivul clar de atingere a neutralităţii climatice până în 2050, împreună cu o transformare digitală a economiei.
Ursula von der Leyen a declarat că UE îşi va dubla finanţarea internaţională pentru a proteja natura şi a opri declinul biodiversităţii mondiale, adăugând: „Mesajul meu de astăzi este că Europa este gata să facă mai multe”.
Ea a spus că UE îşi va spori sprijinul financiar pentru a ajuta ţările mai sărace să lupte împotriva schimbărilor climatice şi să se adapteze la efectele sale.
Comisia va prezenta „în curând” un nou plan de investiţii în infrastructură, numită „gateway global”, care ar trebui să devină un „brand de încredere” în întreaga lume, a mau spus von der Leyen. Obiectivul va fi contracararea cunoscutului plan de infrastructură „Drumuri şi Centuri al Chinei” ce a adus ţării asiatice din ce în ce mai multă influenţă în multe ţări.
Europa trebuie să devină mai inteligentă atunci când vine vorba de finanţarea infrastructurii, a argumentat von der Leyen: „Suntem destul de buni la finanţarea drumurilor, dar nu are niciun sens pentru Europa dacă construim un drum perfect între o mină de cupru chinezească şi un port care este deţinut tot de China.”
Având în vedere lipsă globală de cipuri care a provocat o întârziere majoră în activitatea de producţie şi a forţat mai mulţi producători de automobile să reducă producţia, von der Leyen a spus că blocul trebuie să creeze un ecosistem european pentru tehnologia de ultimă generaţie.
Comisia Europeană „va prezenta un proiect european pentru cipuri” pentru a ajunge din urmă liderii mondiali în ceea ce priveşte proiectarea şi producţia de microcipuri, a spus von der Leyen.
Construirea sectorului nostru tehnologic în Europa „nu este doar o chestiune de competitivitate. Aceasta este, de asemenea, o chestiune de suveranitate tehnologică”, a spus von der Leyen cerând liderilor europeni să „fie îndrăzneţi”.
Ursula von der Leyen a transmis un mesaj de sprijin pentru Lituania, Letonia şi Polonia care se luptă cu un val de migranţii trimişi la graniţa UE de către regimul lui Alexander Lukashenko, numindu-l „atac hibrid”.
„Noul Pact privind migraţia şi azilul ne oferă tot ce avem nevoie pentru a gestiona diferitele tipuri de situaţii cu care ne confruntăm”, a spus von der Leyen, recunoscând că, de la învestirea Comisiei, „progresul a fost lent”.
Ea a îndemnat statele membre şi Parlamentul European să accelereze procesul şi a cerut ca problemele grave ale migranţilor să nu mai fie folosite în scopuri politice.
(sursa: Mediafax)