PNRR, în formă în care urmează să fie aprobat de Comisia Europeană are una dintre cele mai consistente anexe de condiționalități raportat la celelalte state membre, a scris sâmbătă pe Facebook fostul ministru al Finanțelor Alexandru Nazare.
Avem de îndeplinit peste 500 de “milestone-uri” și “target-uri” că să putem atrage toți banii din granturi și împrumuturi, precizează Nazare.
Fostul demnitar adaugă că succesul negocierii PNRR nu e dat de simplă aprobare, ci mai ales de condițiile agreate. „Corespondență cu Comisia Europeană, începând cu luna iunie, a fost secretizată pe motiv că erau negocieri în curs. Atât timp cât premierul anunță furtunos aprobarea, nu văd de ce clauzele de atragere a banilor din PNRR să rămână secretizate. Domnul Cîțu declara recent, aflat în vizită în Teleorman, că nu crede că a există vreun premier mai transparent că el. Așadar, când vom putea consulta pe site-ul Guvernului clauzele pe care le conține formă finală a PNRR? Sper că nu după aprobarea finală că să nu pună o țară întreaga în față faptului împlinit”, spune Nazare.
Un alt aspect omis permanent de premier în grabă de a capitaliza la congresul PNL, pe baza aprobării PNRR, este faptul că validarea PNRR de către Comisie este doar un pas intermediar. PNRR-ul României va fi considerat aprobat numai după validarea să în unanimitate de către consiliul miniștrilor de finanțe (ECOFIN), asta după ce va trece de COREPER (Consiliul Reprezentanților Permanenți) , FICO(Grupul de lucru al consilierilor financiari) și EFC (Comitetul Economic și Financiar). Numai atunci România va avea acces la avans, mai arată Nazare.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine în România pe 27 septembrie, semn că PNRR a fost aprobat. Potrivit premierului, până la finalul anului va veni primul avans din PNNR.
(sursa: Mediafax)