Printre primii participanţi la iniţiativa numită „Catalyst” se numără American Airlines, Bank of America, Boston Consulting Group şi Microsoft.
Suma colectată până în acest moment trece de un miliard de dolari, iar donaţiile au fost acordate sub formă de subvenţii, acţiuni şi angajamente pentru dobândirea tehnologiilor avansate, precizează un purtător de cuvânt al organizaţiei pentru AFP.
Lansată în iunie, Catalyst a încheiat deja parteneriate cu Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiţii şi Departamentul Energiei al SUA. Ideea este de a sprijini dezvoltarea noilor soluţii energetice pentru combaterea schimbărilor climatice, prin reunirea sectoarelor public şi privat şi prin finanţarea etapelor de producţie, înainte de comercializare. Alte companii sunt aşteptate să se alăture iniţiativei.
Proiectul se va concentra iniţial pe accelerarea implementării a patru tehnologii: captarea directă a carbonului, hidrogenul verde, stocarea de energie pe termen lung şi combustibilii durabili pentru aviaţie, dar vor fi luate în calcul şi alte inovaţii, pentru a reduce emisiile de carbon rezultate în urma producerii oţelului şi cimentului, de exemplu.
„Evitarea unei catastrofe climatice necesită o nouă revoluţie industrială. Jumătate din tehnologia necesară pentru atingerea obiectivului zero emisii nu există încă sau costă prea mult pentru majoritatea statelor lumii”, transmite Bill Gates într-un comunicat. „Catalyst este conceput pentru a schimba acest lucru şi pentru a oferi un mijloc eficient de a investi în viitorul nostru prin tehnologie curată”, spune fondatorul Microsoft.
Multe dintre companiile implicate au specificat sumele plătite. Fundaţia companiei de investiţii BlackRock şi Microsoft au donat fiecare câte 100 de milioane de dolari. American Airlines s-a angajat să investească 100 de milioane de dolari, iar ArcelorMittal intenţionează să investească tot 100 de milioane de dolari în următorii cinci ani, prin intermediul XCarb Innovations Fund.
(sursa: Mediafax)