Rafila: Copiii ar trebui testați o dată pe săptămână la școală

Elevii ar trebui testați pentru COVID-19 măcar o dată pe săptămână în școli, spune medicul Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a spus, la RFI, că testarea în școli trebuie să fie o testare de screening.

Alexandru Rafila crede că în momentul de față sunt trei lucruri care trebuie făcute, astfel încât să nu apară focare în școli.

„În primul rând, adulții care trăiesc împreună cu copiii, părinții sau alte rude apropiate, care locuiesc împreună cu copiii ar trebui să fie vaccinate, asta e o măsură care previne îmbolnăvirea copiilor și sigur, dacă există copii cu vârsta mai mare de 12 ani în familie, e bine să fie vaccinați și ei”, spune Rafila.

În opinia sa, cea de-a doua măsură este legată de testarea măcar o dată pe săptămână a copiilor în școală, care ar detecta precoce anumite cazuri de infecție și lucrul ăsta trebuie organizat de către Ministerul Educației.

„Nu trebuie să ne gândim la lucruri extrem de birocratice, dimpotrivă, trebuie să fie o testare de screening, adică de depistare, care ulterior, dacă de exemplu un test este pozitiv, poate fi confirmată într-un laborator, nu e nici un fel de problemă, dar lucrul ăsta trebuia organizat în timpul verii, acum până îl organizăm, se termină valul pandemic”, mai spune epidemiologul.

Alexandru Rafila insistă pentru aerisirea regulată a claselor.

„Cel de-al treilea lucru este bineînțeles legat de respectarea măsurilor din școală, de distanțare, în măsura posibilului. Eu nu sunt îngrijorat de exemplu de îmbolnăvirea copiilor de către cadrele didactice, chiar dacă sunt nevaccinate, pentru că acolo există o anumită distanțare, atât cadrele didactice, cât și copiii poartă mască, deci riscurile de îmbolnăvire sunt mai mici. În plus, un lucru care este esențial și care este recomandat cu tărie și de OMS și de Centrul European de Control al Bolilor este aerisirea foarte bună a claselor în pauze”.

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE