Protest cu 100 de TIR-uri, în fața Guvernului

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) va participa miercuri, 29 septembrie, la o acțiune de protest pentru a cere soluționarea problemelor din Transporturi.

În loc de 5.000 de persoane/autovehicule vor mai putea participa doar 100, conform noilor reguli impuse pentru Capitală. Protestul se va desfășura între orele 9.00-15.00, cu 100 de capete tractor, în fața sediului Guvernului. La protest vor participa transportatori din toate organizațiile și asociațiile patronale: COTAR, UNTRR, APTE 2002, ARTRI ,FORT, APULUM, și ATM BUCOVINA.

Principalele problme pe care trebuie să le rezolve Guvernul și Parlamentul României, pentru a salva Transporturile, sunt: eliminarea impozitării diurnelor retroactiv, pe ultimii 5 ani; despăgubirile care nu li s-au plătit miilor de șoferi care au ajuns în service-urile auto, în ultimul an, și stoparea creșterii nejustificate a prețurilor pentru polițele RCA.

Dacă aceste probleme nu se for rezlova, în cel mai scurt timp, acțiunile de protest vor fi organizate în toată țara, respectând numărul maxim de participanți. Se pot organiza proteste simultan, în sute de locuri din țară, cu zeci de mii de mașini, arată un comunicat COTAR

 

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE