Norvegia reclasifică boala COVID-19. Nu este mai periculoasă decât gripa obişnuită

Boala Covid-19 trebuie tratată ca şi alte boli respiratorii, precum gripa sau răceala, a decis Norvegia. Institutului Norvegian de Sănătate Publică a transmis că boala nu este mai periculoasă decât cele obișnuite.

Institutul Norvegian de Sănătate Publică (FHI) clasifică boala COVID-19 drept una respiratorie, la fel de periculoasă ca o gripă comună. Pe de altă parte, clarifică faptul că pandemia nu s-a terminat, dar a intrat într-o nouă fază – COVID-19 este acum echivalentul unei boli respiratorii comune, cum ar fi o gripă sau o infecţie respiratorie – datorită mai multor factori: mutaţiile pe care le-a suferit SARS-CoV-2, ceea ce face virusul mai puţin periculos, dar și imunitatea naturală şi cea indusă de vaccinuri pe care le-a atins societatea norvegiană.

Deşi virusul continuă să circule, el nu provoacă o creştere a numărului de spitalizări, ceea ce înseamnă că SARS-CoV-2 nu mai creează presiune asupra sistemului medical din Norvegia. FHI evaluează acum coronavirusul ca fiind similar altor virusuri respiratorii, cum ar fi cele care provoacă răceala obişnuită sau gripa sezonieră.

În studiile efectuate de FHI, s-a constatat că atât persoanele vaccinate parţial, cât şi cele complet vaccinate care se îmbolnăvesc de COVID-19 prezintă un risc scăzut de spitalizare, dar că acelaşi lucru se aplică şi persoanelor sănătoase, care nu aparţin grupurilor de risc.

Conform celor mai recente statistici ale FHI, 67 de noi pacienţi au fost internaţi în spital cu COVID-19 ca principală cauză în timpul săptămânii 37, ceea ce reprezintă o scădere, de la 95 de cazuri în săptămâna precedentă. Din noile cazuri ale săptămânii 37, doar 9 pacienţi au avut nevoie de terapie intensivă, o scădere faţă de 22 săptămâna precedentă.

În Norvegia, 90% dintre cetăţenii cu vârsta peste 18 ani a primit prima doză şi 83% au primit a doua doză – prin urmare, sunt consideraţi complet vaccinaţi.

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE