Taiwanul critică vehement „agresiunile militare” ale Beijingului, după incursiunile aeriene chineze

Administraţia separatistă din Taiwan a criticat vehement, sâmbătă, incursiunile aeriene chineze în spaţiul aerian taiwanez, catalogând activităţile militare ale Beijingului drept „agresiuni militare”, informează agenţia Reuters.

Conform Ministerului Apărării de la Taipei, avioane de vânătoare taiwaneze au interceptat vineri 38 de aeronave militare chineze. Sistemele antiaeriene din Taiwan au fost activate pentru monitorizarea avioanelor militare chineze.

„China a lansat în mod neraţional agresiuni militare, perturbând pacea regională”, a declarat sâmbătă premierul Taiwanului, Su Tseng-Chang.

China a trimis vineri în spaţiul aerian taiwanez 28 avioane de vânătoare J-16, şase de tip Suhoi Su-30, două bombardiere nucleare H-6, precum şi două avioane antisubmarin. Avioanele chineze au survolat Insulele Pratas şi Canalul Bashi, dintre Taiwan şi Filipine, o zonă disputată din Marea Chinei de Sud.

Incidentele au avut loc de Ziua Naţională a Chinei şi intervin după o serie de exerciţii aeriene şi navale efectuate de armata chineză în apropierea Taiwanului.

Beijingul contestă vehement Administraţia proindependenţă din Taiwan, teritoriu care este oficial parte a Chinei. Administraţia de la Beijing a avertizat că va trimite armata în Taiwan dacă sunt continuate acţiunile separatiste.

Statele Unite au relaţii neoficiale cu Administraţia proindependenţă din Taiwan şi tocmai au aprobat vânzarea unor sisteme antiaeriene în valoare de 750 de milioane de dolari, spre furia Beijingului.

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE