Guvernul discută proiectul de buget și implementarea PNRR

Pe lângă cele patru puncte de pe ordinea de zi, Guvernul va discuta în ședința de vineri, care a început la ora 9:00, și în privința proiectului de buget, precum și asupra ordonanței de urgență care stavbilește cardul de implementare al PNRR, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

În privința proiectului de buget pentru 2022, premierul a precizat că a discutat cu ministrul Finanțelor Adrian Câciu pentru stabilirea liniilor de efort pentru perioada următoare astfel încât până la 24 decembrie documentul să fie finalizat și aprobaat.

În ceea ce privește PNRR, premierul spune că Guvernul este în urmă cu elaborarea ordonanței de urgență care stabilește cadrul de implementare al PNRR și că vrea o dezbatere pentru a vedea cât de repede Guvernul poate avea actul normativ pe masă.

Premierul a precizat că România a primit de la UE o primă tranșă de prefinanțare de 1,8 miliarde de euro și a subliniat că sunt în PNRR 15 componente, care acoperă șase piloni prevăzuți la nivel european, dar și că Guvernul are 507 jaloane și ținte pe care ministerele trebuie să le urmărească, precum și 171 de măsuri de luat, din care 64 sunt reforme și 107 investiții.

O altă discuție privește un proiect de lege care privește ocrotirea persoanelor cu dizabilități, în contextul zilei de 3 decembrie, care este Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Premierul a precizat că proiectul de lege este în analiză la Ministerul Justiției și i-a cerut ministrului de resot să prezinte documentul la aprobare în Guvern cât mai repede.

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE