Atletico Madrid în picaj liber, după a patra înfrângere consecutivă în La Liga

Oamenii lui Simeone par a nu-și reveni, după înfrângerile suferite cu Mallorca, Real și Sevilla urmând o a patra, în deplasare la Granada, echipă situată dincolo de jumătatea clasamentului. Madrilenii au deschis scorul și au mai avut o bară și un gol anulat, înainte de a primi lovitura de grație.

Părea că va fi un marș triumfal pentru Simeone și compania, când Joao Felix a deschis scorul în minutul 2.

Gazdele au replicat însă imediat, Darwin Machis marcând cu o execuție imparabilă din marginea careului, pentru a restabili egalitatea, în minutul 17.

În minutul 45 al primei părți, același Joao Feliz a marcat din nou, golul fiind însă anulat din cauza unui fault. Înainte de a intra la cabine, Joao Felix a mai ratat o ocazie importantă, lovitura sa de cap fiind parată de portarul gazdelor.

La un sfert de oră de la reluare, portughezul de 22 de ani l-a dus din nou la disperare pe Simeone, șutul său nimerind de această dată bara.

La faza imediat următoare, Molina a marcat golul victoriei, cu un șut din careu, după o pasă venită de la columbianul Luis Suarez. Faza a fost analizată de arbitrii VAR, care au validat golul.

Granada a fost aproape de a majora prin Suarez, în minutul 81, dar intervenția lui Oblak i-a menținut pe madrileni în joc.

Atletico a dominat ultimele 10 minute, dar șuturile lui Lemar și Cunha au ocolit ținta și campioana en titre a fost nevoită să se recunoască învinsă pentru a patra oară consecutiv, ajungând pe locul 5 în La Liga, cu doar 29 de puncte, la 14 distanță de liderul Real Madrid.

 

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE