Japonezul Kobayashi a câștigat prima etapă a Turneului Celor 4 Trambuline la sărituri cu schiurile

Starul japonez Ryōyū Kobayashi și-a început campania Four Hills Tournament în stil mare cu a patra victorie a sezonului în Cupa Mondială de sărituri cu schiurile, organizată de Federația Internațională de Schi (FIS), la Oberstdorf.

După cea de-a 23-a victorie a carierei, Kobayashi conduce în clasamentul Turneului Celor 4 Trambuline, care a început miercuri, urmând să continue în mod tradițional cu etapa de la Garmisch-Partenkirchen, tot în Germania, și apoi cu etapele austriece de la Innsbruck și Bischofshofen.

Campionul Cupei Mondiale din sezonul 2018-2019 a ținut piept campionului en-titre, norvegianul Halvor Egner Granerud, impunându-se cu un total de 302,0 puncte.

Aceasta l-a propulsat pe săritorul japonez pe locul al doilea în clasamentul general, în urma germanului Karl Geiger, care a terminat pe locul al cincilea la Oberstdorf.

Alături de Kobayashi și Granerud pe podium a urcat un alt norvegian, Robert Johansson, care a ratat la limită argintul, la o diferență de doar 0,6 puncte.

Un al treilea norvegian, Marius Lindvik, a terminat al patrulea, în fața lui Geiger.

Slovenul Lovro Kos a fost al șaselea, în fața germanului Markus Eisenbichler și a austriacului Daniel Huber.

Stephan Leyhe a fost al nouălea, pe trambulina de pe teren propriu, iar Gregor Deschwanden, din Elveția, a fost al zecelea.

Germanii speră ca un săritor cu schiurile compatriot să câștige Turneul Celor 4 Trambuline pentru prima dată din 2001-2002, când Sven Hannawald se impunea în toate cele patru probe ale acelui sezon.

Competiția continuă cu calificările de la Garmisch-Partenkirchen vineri, 31 decembrie.

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE