S-au stabilit jocurile din play-off-ul și play-out-ul Ligii 1 la fotbal feminin

Federația Română de Fotbal a anunțat miercuri rezultatul tragerii la sorți a meciurilor din play-off-ul și play-out-ul Ligii 1 la fotbal feminin.

Ca urmare a încheierii sezonului regulat, pe 5 decembrie 2021, primele șase clasate vor evolua în play-off, în timp ce următoarele șase clasate se vor întâlni în play-out.

Data de reluare a competiției interne este 6 martie 2022.

În cadrul play-off-ului și play-out-ului se va intra cu numărul de puncte acumulate în sezonul regulat, partidele stabilite urmând a se disputa tur-retur, rezultând astfel un număr total de 10 meciuri pentru fiecare echipă.

Programul etapei 1 din LIGA 1

Play-off

U Olimpia Cluj – Heniu Prundu Bârgăului
Vasas Femina Odorheiu Secuiesc – Politehnica Timișoara
CSM Alexandria – Fair Play București

Play-out

CSȘ Târgoviște – Ladies Târgu Mureș
Fotbal Feminin Baia Mare – Banat Girls
Piroș Security Arad – Universitatea Galați

Programul complet al meciurilor se va anunța după Ședința Comitetului Executiv din această lună.

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE