Nicolae Ciucă a anunțat noile plafoane la facturi. Peste un milion de facturi vor fi refăcute

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni seara noile plafoane la facturile la energie electrică și gaze. De asemenea, prim-ministrul a spus că peste un milion de facturi vor fi refăcute fără ca românii să fie debranșați.

La energie electrică scade plafonul de la 1 leu la 0,8 lei per kW în cazul consumatorilor casnici și se fixează la 1 leu per kW în cazul IMM-urilor, au decis guvernanții.

În ceea ce privește limita de consum, aceasta crește de la 300 de kW la 500 de kW la persoane fizice.

La gaze plafonul scade la 0,31 Kw, iar limita de consum crește de la 1.000 la 1.500 de Kw. Discount-ul este 0,221 lei per kW, iar pentru IMM-uri, școli spitale, biserici și industria alimentară este 0,36 lei per kW

Am luat decizia ca toate facturile să fie retrimise fără ca oamenii să fie debranșați, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.

Măsura se va aplica de la 1 februarie până la 31 martie și va avea un impact de aproximativ 3 miliarde de lei, a adăugat premierul.

Toate facturie făcute greșit vor fi refăcute, iar clienții nu vor plăti penalități, a mai spu premierul Ciucă. Este vorba despre peste un milion de facturi greșite, a precizat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă firmele ar putea fi obligate să nu mai facă concedieri, Ciucă a răspuns că toate aceste măsuri au fost discutate și dezbătute astfel încât să nu se închidă companiile și locurile de muncă să fie păstrate.

Chestionat mai departe dacă va cere să nu facă în această perioadă concedieri, prim-ministrul a răspuns că este o condiție care va fi discutată cu mediul de afaceri.

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE