Administraţia Joseph Biden consideră că există riscul ca Rusia să atace Ucraina „în orice moment”, anunţă Casa Albă, subliniind că situaţia este „extrem de periculoasă”, astfel că secretarul de Stat, Antony Blinken, se va întâlni cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
„Opinia noastră este că aceasta este o situaţie extrem de periculoasă. În prezent, suntem într-o etapă în care Rusia ar putea lansa în orice moment un atac asupra Ucrainei”, a declarat marţi seară, conform publicaţiei The Hill, Jens Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA.
„Depinde de ruşi să decidă ce direcţie intenţionează să urmeze, dar consecinţele vor fi severe dacă nu urmează calea diplomatică”, a subliniat Jen Psaki.
În contextul crizei, secretarul de Stat american, Antony Blinken, se va întâlni vineri, în oraşul elveţian Geneva, cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a confirmat un oficial din cadrul Departamentului de Stat de la Washington. „Întâlnirea sugerează că diplomaţia poate că nu este moartă”, a afirmat oficialul de la Departamentul de Stat.
Rusia aşteaptă răspunsuri „concrete” din partea Statelor Unite la solicitările formulate săptămâna trecută, i-a transmis ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, secretarului de Stat american, Antony Blinken. „În cursul conversaţiei telefonice, Serghei Lavrov a cerut răspunsuri concrete, pe fiecare articol, în cel mai scurt timp. Cei doi diplomaţi au evocat posibilitatea de a continua contactele în viitorul apropiat”, a comunicat marţi Ministerul de Externe de la Moscova.
Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a pledat, în cursul conversaţiei cu Serghei Lavrov, pentru găsirea unei soluţii „diplomatice” la criza din Ucraina şi a reafirmat angajamentul SUA în favoarea suveranităţii acestei ţări. „Secretarul de Stat a evidenţiat importanţa unei direcţii diplomatice pentru reducerea tensiunilor generate de acumularea profund îngrijorătoare a trupelor ruse în interiorul şi în jurul Ucrainei. Secretarul de Stat a reafirmat angajamentul ferm al Statelor Unite faţă de suveranitatea Ucrainei şi faţă de integritatea teritorială a acestei ţări, subliniind că orice discuţie despre securitatea europeană trebuie să includă aliaţii din cadrul NATO şi partenerii europeni, inclusiv Ucraina”, a declarat Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
Antony Blinken urmează să efectueze o vizită în Ucraina. Rusia este acuzată că a mobilizat zeci de mii de militari în apropierea frontierelor Ucrainei, iar Administraţia de la Kiev se teme de o invazie.
Rusia susţine că nu pregăteşte niciun atac, denunţând însă intensificarea activităţilor militare NATO şi intenţiile de extindere spre est. Rusia solicită garanţii de securitate din partea Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice.
NATO intenţionează să organizeze o nouă reuniune cu Rusia pentru găsirea unei soluţii acceptabile pentru ambele părţi, a declarat marţi secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg.
(sursa: Mediafax)