Noi măsuri la facturile de energie: în câteva zile, o săptămână

Noi măsuri pentru facturile de energie vor fi luate în câteva zile, probabil o săptămână, spune preşedintele PNL, Florin Cîţu, după o nouă ședință a coaliției, miercuri. Specialiștii gândesc măsuri pe termen mediu și lung, până în 2025 – 2026.

Florin Cîţu a fost întrebat la TVR 1 despre măsuri pentru facturile la energie din luna aprilie.

„Măsuri noi, pentru că deja s-au luat pentru decembrie, ianuarie. Așteptăm soluțiile să vină de la Guvern, care are Ministerul Energiei, lucrează mereu și vor veni cu mai multe soluții,

pe care după aceea le vom discuta în coaliție. La acest moment nu avem soluția, încă se discută în grupul de lucru. Dar vă spun că ele vor fi luate în curând, este o problemă de câteva zile, o săptămână”, a răspuns Cîţu.

Preşedintele PNL a precizat că este clar că măsurile trebuie să fiu atât luate pentru luna aprilie, dar autoritățile vor vedea apoi cum se vor extinde: „e bine să ne gândim la măsuri pe termen mediu și lung, trebuie să fie măsuri care să ofere confortul românilor că nu mai există aceste derapaje sau această volatilitate a prețurilor, această mișcare bruscă a prețurilor. Gândim măsuri până în 2025 – 2026, să dăm cumva o predictibilitate”.

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE