UE condamnă vehement atacul asupra Ucrainei şi impune sancţiuni „masive” împotriva Rusiei

Liderii ţărilor din cadrul Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au condamnat vehement, cu ocazia summitului de la Bruxelles, atacul armatei ruse asupra Ucrainei şi au decis impunerea de sancţiuni „masive” şi „severe” împotriva Rusiei.

„Consiliul European condamnă în cei mai puternici termeni posibili agresiunea militară neprovocată şi nejustificată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Prin acţiunile militare ilegale, Rusia încalcă grosolan legislaţia internaţională, principiile Cartei ONU şi subminează stabilitatea şi securitatea la nivel european şi mondial”, arată Declaraţia Consiliului European, vizualizată de MEDIAFAX.

Uniunea Europeană cere Rusiei să înceteze „imediat” acţiunile militare şi să retragă „necondiţionat” forţele şi echipamentele militare de pe întregul teritoriu al Ucrainei.

„Consiliul European deplânge pierderile tragice de vieţi omeneşti şi suferinţa umană cauzată de agresiunea rusă. (…) De asemenea, Consiliul European condamnă vehement implicarea Belarusului în agresiunea împotriva Ucrainei (…)”, precizează Declaraţia summitului.

„Uniunea Europeană a reacţionat rapid şi decisiv, prin adoptarea de măsuri restrictive, la decizia Rusiei de recunoaştere a autoproclamatelor entităţi separatiste şi de trimitere a forţelor armate. Astăzi, Consiliul European adoptă măsuri restrictive suplimentare prin care vor fi impuse consecinţe masive şi severe asupra Rusiei pentru acţiunile sale, în coordonare strânsă cu partenerii şi aliaţii noştri. Aceste sancţiuni acoperă sectorul financiar, sectoarele energiei şi transporturilor, utilizarea produselor cu uz dublu, precum şi controlul exporturilor, finanţarea exporturilor, politicile vizelor, fiind introduse şi nume suplimentare de cetăţeni ruşi pe listele cu sancţiuni şi noi criterii de sancţionare. Consiliul UE va adopta fără întârziere propunerile pregătite de Comisia Europeană şi de Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate”, subliniază liderii UE.

(sursa: Mediafax)

ARTICOLE SIMILARE