Living Rock, singurul festival de rock alternativ de la mare, are loc între 19 și 21 august, pe una dintre cele mai frumoase plaje din România – plaja Tuzla. Au mai rămas doar trei zile până când trupa belgiană Balthazar, alături de cele mai iubite trupe de pe scena muzicii rock din România, vor concerta în fața a mii de oameni.
Pe lângă muzică bună, festivalierii se vor putea bucura în cele trei zile de Living Rock de soare, băi în mare, surfing și stand up paddling și se vor putea relaxa la umbră în zonele special amenajate. În plus, nostalgicii pot trimite celor dragi cărți poștale, în mod gratuit, cu ajutorul companiei Pink Post.
Ce este Festivalul Living Rock?
Festivalul Living Rock este singurul festival de rock alternativ de la mare. Scopul evenimentului este de a creste notorietatea scenei underground din România și să sprijine artiștii din zona de rock alternativ. Bazându-se pe îmbinarea unică dintre rock-ul alternativ și frumusețea Mării Negre, evenimentul are loc în aer liber, pe plaja Tuzla, una dintre cele mai frumoase plaje din România. Living Rock este organizat de Magnetic Dream Events, livrat de tazz, susținut de Jameson, glo, City Mall Constanța, promovat de Rock FM și monitorizat de Mediatrust.
Ce trebuie să știi înainte de festival
ACCES – Accesul la festival se face pe bază de bilet pentru o zi (120 de lei) sau abonament pe trei zile (275 de lei), disponibile la vânzare pe iabilet.ro. La intrare se vor mai putea achiziționa online abonamente la prețul de 325 de lei și bilete de o zi, la 145 de lei, tot prin intermediul iabilet.ro
CAMPING – Accesul în camping este permis exclusiv persoanelor care dețin un bilet de camping și un abonament sau bilet valid de festival. Biletele pentru camping sunt sold out.
Cum ajungi la Living Rock:
- Cu mașina până la festival – Căutați pe google maps Living Rock Festival și pin-ul vă va arăta localizarea festivalului: https://goo.gl/maps/BN9489oMu65DvnvG9. Este posibil ca GPS-ul să vă inducă puțin în eroare pentru că anumite drumuri sunt în șantier, așa că traseul de urmat cu mașina este următorul: ajunși în Tuzla pe DN, la sensul giratoriu mergeți pe Str. Morii și urmați indicatoarele pe traseul Str. Pasajului, Str. Farului, Str. Nicolae Titulescu, Str. I. L. Caragiale, Str. Ioan Budai-Deleanu și apoi ajungeți în zona de festival. Parcarea este localizată chiar la intrarea în festival și este gratuită.
- Cu trenul până la gările Eforie Sud sau Costinești, de unde puteți comanda un taxi până la Living Rock Festival https://goo.gl/maps/BN9489oMu65DvnvG9 – prețul ar trebui să fie de aproximativ 5 lei/km, iar o cursă în jur de 30-50 lei.
Programul complet:
VINERI, 19.08
Main stage – începând cu ora 18:45
- Hvnds
- Dl. Goe
- Toulouse Lautrec
- byron
- Vița de Vie
SÂMBĂTĂ, 20.08
Brunch stage – începând cu ora 13:00
- The Kryptonite Sparks
- Silent Strike
Main stage – începând cu ora 19:30
- E.M.I.L.
- Luna Amară
- The Mono Jacks
- COMA
After party – începând cu ora 00:45
- Bogdan Simion & Lăutarii de Mătase
DUMINICĂ, 21.08
Brunch stage – începând cu ora 13:00
- Amadeus
- Oigăn + Doru Trăscău
- Luiza Zan & Istvan Gyarfas
Main stage – începând cu ora 20:00
- Piqued Jacks
- Robin and the Backstabbers
- Balthazar
Video de prezentare Living Rock 2022:
Bilete, click aici: https://www.iabilet.ro/bilete-living-rock-2022-70027/.
Eveniment pe Facebook, click aici: Living Rock Festival 2022