Puterea infinită ascunsă în fiecare om.

Oricât de mult am crede că suntem neputincioși în fața vieții, mereu putem să fim cauza. Putem modela universul cu propriile forțe. Nu trebuie să fim la mila entropiei cosmice și să așteptăm să se întâmple lucruri bune.

In fiecare individ se regăsește putere divină. Fiecare om are potențialul de a schimba cursul istoriei.

Nu credem asta… până când nu vedem exemple tangibile.

O singură idee poate fi făcută lege dacă este auzită de o persoană cu conexiuni în Parlament.

Un singur om poate începe un război mondial (Hitler).

Un singur om poate contribui mai mult la cunoștințele colective ale umanității decât miliarde de oameni. (Albert Einstein)

Oamenii care fac legile sau cei care construiesc companii de miliarde de dolari sau cei care au deja viața pe care ți-o dorești, nu sunt neapărat mai ,,deștepți” decât tine. Nu sunt mai speciali decât tine. Sunt doar în alt loc, în altă paradigmă, pe care poți și tu să o accesezi dacă îți îndrepți eforturile in această direcție.

Ce te separă pe tine de președinte? Un apel telefonic.

Ce te separă pe tine de a fi președinte? Zeci de mii de ore de muncă, intenții bune și oneste cu planuri bine definite în spate, dar totuși ușor de înțeles, sute de discursuri extraordinare care să îți facă rost de mii de adepți, suport din partea unui partid și atenție mediatică mai mare decât orice alt candidat.

Poți fi temptat să crezi că se cere mult, ceea ce este parțial adevărat, dar este costul pentru a reprezenta o întreagă națiune.

Costul trebuie să fie mare pentru a garanta o competiție aprigă din care (sperăm că) va ieși cel mai potrivit candidat.

Tu poți să fii președinte dacă plătești costul. Fiecare om are timp, creativitate, reputație, curaj și perseverență. Depinde de fiecare dintre noi cum gestionăm aceste active inerent umane.

Redactor: Iulian Bazîru

TRIMITE

CELE MAI CITITE

ARTICOLE SIMILARE