Federer îl consideră pe Nadal cel mai dificil rival al său

Elvețianul Roger Federer insistă că își va încheia cariera săptămâna aceasta fără regrete, chiar dacă recordul său de 20 de titluri de Grand Slam a fost depășit de Rafael Nadal și Novak Djokovic. Într-un interviu acordat Reuters, Federer a spus că Rafa Nadal a fost cel mai aprig rival al său. Federer, în vârstă de…

Mai multe localităţi din judeţul Ilfov şi Ialomiţa rămân fără curent electric miercuri şi joi

Mai multe localități din județele Ilfov și Ialomița rămân fără curent electric în noaptea de miercuri spre joi și joi, din cauza unui transport agabaritic de peste 8 metri înălțime. Companiile E-Distribuție Muntenia și E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea temporară a alimentării cu energie electrică într-o serie de localități din județele Ilfov și Ialomița, pentru a…

PSD susține ca plafonarea prețurilor la energie să se raporteze la consumul curent, nu la anul 2021

Social-democrații au anunțat că depun un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022, astfel încât plafonarea prețurilor la energie să se raporteze la consumul curent și nu la 2021: „Persoanele care își reduc consumul curent de energie electrică să poată beneficia de prețuri plafonate”. „PSD va depune un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022,…