Studenții din România îi acuză pe liderii sindicali din educație că au mințit și manipulat profesorii. Astfel, studenții cer demisia liderilor sindicali din educație!
Liga Studenților din Iași solicită profesorilor să încerce înlăturarea liderilor sindicali din funcție sau să părăsească sindicatele ori să înființeze structuri reprezentative noi, care să susțină în mod real drepturile și interesele cadrelor didactice și auxiliare.
Critici aduse liderilor sindicali din educație
Studenții susțin că liderii sindicali au deturnat dezbaterea generală și avântul profesorilor de a fi rezolvate problemele sistemice din educație strict spre problema salarială, ignorând rolul sindicatelor în creșterea calității educației și solicitările profesorilor în acest sens.
Organizația critică „lașitatea” sindicaliștilor din mediul universitar, care deși nu au intrat în grevă, au obținut beneficii salariale în schimbul tăcerii lor pe subiectul legilor educației.
De asemenea, liderii sindicali au promovat la proteste persoane cu „mesaje anti-liberale, anti-capitaliste, împotriva învățământului privat și chiar împotriva înzestrării armatei în contextul războiului din Ucraina”.
Solicitări ale studenților din educație
„Liga Studenților a avertizat încă de la începutul grevei, din 22 mai, că în lipsa unor solicitări clare legate de noile legi ale educației și mai ales de instituirea unor criterii de performanță pentru profesori, greva este de fapt un paravan mediatic pentru PNL ca legile România Educată să treacă de Parlament, iar pentru PSD reprezintă o pârghie de negociere pentru a obține avantaje politice în fața PNL în contextul rotativei guvernamentale”,
Se arată în comunicatul transmis de Liga Studenților din Iași.
În plus, „lipsa de scrupule” a Executivului în a „stinge” mișcarea profesorilor s-a văzut foarte clar în chestiunea „primelelor” de 1500 de lei pentru profesori și de 500 de lei pentru personalul nedidactic, care nu sunt din „mărinimia guvernului”, ci sunt de fapt dintr-un program european: Programul Educație și Ocupare 2021-2027.
Îndemnul studenților din educație
De ce liderii de sindicat au tăcut în toți acești ani și au ieșit la rampă abia acum, la „momentul potrivit”?
În 2013, când studenții protestau solicitând creșterea finanțării educației, liderii sindicali s-au ascuns, pentru că la momentul respectiv guverna „cine trebuie”.
Studenții îndeamnă profesorii să își construiască structuri reprezentative reale, prin care să participe la dezbaterile concrete din societate, legate inclusiv de viitorul educației și legislația în domeniu din România, fără să mai fie la mâna așa-zișilor specialiști din sindicatele actuale, controlate de către PSD și fără să mai susțină existența unui control etatic complet asupra sistemului de educație.
Alfă mai multe!
- Protestele din învățământ. Greva profesorilor este un eșec, spun studenții
- Studenții cer demisia liderilor sindicali din educație. Liga Studenților din Iași: „Au mințit și manipulat profesorii”
- Liderii sindicali din educație, acuzați de studenți că au mințit și manipulat profesorii. Liga Studenților din Iași cere demisia lor