EDUCAȚIA ESTE SUSȚINUTĂ DE FARUL
„Școala, primul pas spre performanță” se regăsește din nou la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța. În cadrul acestui eveniment au luat parte jucătorii de la echipa mare: Louis Munteanu și David Kiki, din academie a fost prezent Ricardo Căldăraru, iar de la feminin Nadejda Colesnicenco.
Inspectoratul Școlar Constanța are prioritate pentru Sport
Inspectoratul Școlar Județean Constanța susține implicarea proiectului deținut de Gheorghe Hagi în educația dobrogeană, reprezentat prin: Gabriel Georgescu, inspector de educație fizică și sport al ISJ Constanța, Costin Mega, director de marketing Farul și Sorin Teodoreanu, ofițer de presă al echipei.
Marinelo, cel mai îndrăgit de Farul Constanța
Mascota Farului „Marinelo” a participat, în PREMIERĂ, în cadrul proiectului creat de Farul. Oaspeții au onorat liceul cu un tricou personalizat conținând semnăturile jucătorilor și a managerului tehnic, Gheorghe Hagi.
Redactor: Silviu Mitric