Povestea Neversea continuă în 2024 cu noi surprize. Iată când va avea loc festivalul de la malul mării și care sunt prețurile biletelor pentru acest an.
Neversea este unul dintre cele mai așteptate festivaluri ale anului 2024, iar organizatorii promit, ca de obicei, spectacole pline de energie, culoare și unele dintre cele mai memorabile răsărituri. Ajuns la cea de-a șasea ediție, festivalul de la malul mării va avea loc în perioada 4-7 iulie, pe plaja Neversea din Constanța.
Neversea 2024 va avea loc în perioada 4-7 iulie.
Festivalul Neversea revine la Constanța în 2024, iar fanii sunt nerăbdători să se bucure de muzică bună, distracție și răsărituri spectaculoase. Anul acesta, cel mai mare festival de la malul mării va aduce din nou personaje colorate, decoruri uimitoare și experiențe unice pentru toți cei care își doresc amintiri de neuitat în vacanța de vară.
Organizatorii promit multe surprize pentru acest an, dar ceea ce fanii așteaptă cu nerăbdare este lista artiștilor care vor urca pe scenă. Până acum, lineup-ul festivalului nu a fost anunțat încă.
„Fanii se pot aștepta la o ediție plină de personaje colorate, de animatori, dansatori, decoruri fantastice și scene care asigură diversitatea muzicală, totul găzduit de adevărații headlineri: plaja și marea”, se arată într-un comunicat.
Ediția din 2023 a festivalului Neversea a fost un adevărat succes, atrăgând peste 270.000 de fani care s-au bucurat de un lineup compus din 150 de artiști foarte cunoscuți. Pe scena din Constanța au performat Lil Pump, Don Diablo, Lil Uzi Vert, J Balvin, Lost Frequencies, Steve Aoki, Tujamo, Paul Kalkbrenner, Claptone, Vini Vici și mulți alții.
„Aici mă simt ca acasă, am sentimentul că sunt român și aș putea locui aici. Vă mulțumesc și vă iubesc!”, a spus J Balvin după experiența sa de la Neversea 2023.