Jumătate din profesori nu se vaccinează

Inspectoratul Școlar Județean a solicitat managerilor școlari situația privind disponibilitatea de vaccinare a personalului din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța. Centralizarea a vizat trei paliere, și anume, personal didactic de predare, personal didactic auxiliar, personal nedidactic. Din datele transmise de către directorii instituțiilor școlare, procentul de personal care și-a exprimat acordul pentru vaccinare…

Cum merge vaccinarea

În ultimele 24 de ore s-a vaccinat 13.344 români, iar 49 au avut reacții comune și minore, anunță autoritățile. Până în prezent s-au vaccinat 167.612 români, iar numărul reacțiilor adverse este 593. Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține…

Vezi unde te vaccinezi

Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a convocat, miercuri Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în vederea votării hotărârii nr. 2 din 2021. Aceasta prevede actualizarea listei centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, la nivelul județului Constanța Lista cuprinde următoarele puncte: • Constanța – Pavilionul Expozițional; Spitalul Militar de Urgență „Al. Gafencu” – Sistem Militar Modular de…

COVID 24 de ore: 4.424 cazuri noi, 88 de decese

În România au fost înregistrate 4.424 cazuri noi coronavirus în ultimele 24 de ore, iar 88 de români au murit, arată, miercuri, raportul Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani. Până astăzi, 13 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 681.392 de cazuri de persoane infectate…

Situația COVID pe litoral

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, în Constanța au fost confirmate 28.026 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 672 de persoane au decedat.  În acest moment, sunt 325 de persoane internate, dintre care 319 din județul Constanța și 6 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în…

Se prelungeste starea de alertă

Guvernul a aprobat, în ședința extraordinară de marți, prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, începând de miercuri. „Începând cu data de 13 ianuarie 2021 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se…

Halatele albe, protest la Prefectură

Sindicatul Sanitas Constanța a protestat astăzi în faţa Prefecturii Constanța, față de adoptarea OUG 226/2020 care îngheață veniturile angajaților din sănătate și asistență socială. Sindicaliştii nu sunt de acord cu O.U.G. nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene și au următoarele revendicări: 1. Aplicarea…

Marea vaccinare, cu viteza a cincea

Campania de vaccinare anti-COVID-19 ar putea fi accelerată, în condițiile în care a demarat înaintea termeenului din decembrie, iar după 15 ianuarie se va intra în etapa a doua, a anunțat duminică, la Antena 3, coordonatorul campaniei, Valeriu Gheorghiță. „Din a doua jumătate a lunii ianuarie, după 15, vom începe vaccinarea persoanelor din etapa a…

Spor de vaccin

Guvernul va discuta o ordonanță de urgență care stabilește plăți suplimentare pentru personalul sanitar care vaccinează, care propune acordarea a 100 de lei pe oră pentru un medic, 50 de lei pentru asistent și 25 de lei pentru registratori, a anunțat ministrul Sănătății Vlad Voiculescu la Digi 24. Ministrul spune că măsura este menită să…