Un film al cărui regizor și-a pierdut viața în timpul producției a luat marele premiu Pelicam 2018

Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni de la Tulcea și-a desemnat câștigătorii în cadrul unei gale care a avut loc duminică seară, după patru zile de documentare, dezbateri și alte evenimente speciale, iar „Untitled” a fost marele câștigător, arată un comunicat. Pelicula „Fără titlu/ Untitled” (Austria 2017), regizată de Michael Glawogger…

ANM: Temperaturi sub cele normale, precipitații și descărcări electrice pentru săptămâna viitoare

Temperaturile vor crește ușor pe parcursul săptămânii viitoare în toată țara, dar meteorologii avertizează că, începând cu mijlocul săptămânii, se vor ivi norii, deoarece sunt așteptate ploi pe arii extinse, intensificări ale vântului și descărcări electrice. „Săptămâna viitoare, avem parte de o vreme schimbătoare, pentru că luni și marți cresc temperaturile, vremea este ceva mai…

Armata israeliană a lansat o rachetă Patriot spre o dronă militară lansată din Siria

Armata israeliană a lansat o rachetă de tip Patriot spre o dronă militară care încerca să pătrundă în spaţiul aerian al Israelului venind din Siria, informează site-ul Ynetnews.com. Incidentul a avut loc duminică, într-o zonă a regiunii Înălţimile Golan aflată sub control israelian. Drona militară nu a fost lovită de rachetă, dar şi-a schimbat direcţia,…

Erdogan se clasează pe primul loc în scrutinul prezidenţial din Turcia -rezultate parţiale

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, se poziţionează pe primul loc în scrutinul prezidenţial din Turcia, conform rezultatelor parţiale anunţate de presa de stat turcă. Recep Tayyip Erdogan, susţinut de Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP, dreapta/conservator), a obţinut 56% din voturi, arată rezultatele anunţate după numărarea a 62% din voturi, potrivit BBC. Principalul adversar al lui…

Toader, întrebat când termină de citit Iohannis motivarea CCR:Întrebarea e când termină de înțeles

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, întrebat la Suceava când crede că va termina președintele Klaus Iohannis de citit motivarea CCR legată de revocarea Laurei Codruța Kovesi, a răspuns că întrebarea corectă este când va termina de înțeles. ”Întrebarea corectă este când va termina de înțeles, pentru că poți să citești ceva și să nu înțelegi ce…

Consorțiul Universitaria: Conducerea Consiliului Național al Rectorilor trebuie depolitizată

Reprezentanții universităților Consorțiului Universitaria, reuniți la Cluj-Napoca în perioada 22 – 24 iunie, au solicitat depolitizarea completă aconducerii Consiliului Național al Rectorilor (CNR), astfel încît membrii acesteia să nu fie implicați în niciun fel de activitate de natură politică Potrivit unui comunicat al Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) transmis, duminică, în rezoluția adoptată la finalul reuniunii Consorțiului…

Incendiu de proporţii la chiliile Mănăstirii Roşiori din Suceava

Un incendiu puternic a izbucnit la acoperișul chiliilor Mănăstirii Roşiori din Suceava. Personalul mănăstirii a reuşit să se autoevacueze, astfel că nu s-au înregistrat victime. Potrivit ISU Suceava, incendiul a izbucnit duminică dimineaţa la acoperișul chiliilor Mănăstirii Roşiori. ”S-au trimis 11 autospeciale şi dacă va fi nevoie se va mai suplimenta numărul lor”, au spus…

Arafat: Intervenția de la Colectiv, singura de care lumea se plânge

Directorul Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune că intervenția de la Colectiv este singura din România de care lumea se plânge, cu toate că s-a desfășurat în parametri. Prezent la Constanța la invitația Asociației Elevilor din Constanța la a doua ediție a evenimentului „Dialog despre Viitor”, Raed Arafat le-a vorbit acestora despre înființarea…

Bilanț după furtunile din Alba: Peste 400 de gospodării au fost inundate. Armata, chemată în ajutor

Peste 400 de gospodării din județul Alba, majoritatea din Bucerdea și Cricău, au fost inundate vineri, în urma ploilor torențiale și a viiturilor, în vreme ce zeci de mașini au fost distruse, iar mai multe drumuri avariate. Au intervenit sute de forțe, fiind mobilizați și militari. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Comitetul Județean pentru…

Ninsoare în Munții Făgăraș; stratul de zăpadă ajunge la 4 centimetri

A nins la cota 2000, în Munții Făgăraș, imaginile fiind postate pe Facebook de Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș. „Un pic de iarnă la peste 2000 de metri… Dor de zăpadă!”, este mesajul șefului Salvamont Argeș pentru imaginile postate, surprinse la cabana Cota 2000, cabana Salvamontului din Munții Făgăraș. „A nins aproximativ trei-patru centimetri, la…